Deși publicul larg nu asociază electricitatea cu telegraful, considerăm că trebuie să menționam faptul că prima linie de telegraf pe actualul teritoriu al României, a fost construită in anii 1852-1853, pe traseul Viena – Timişoara – Sibiu. Un an mai târziu, aceasta îşi va extinde traseul, pe ruta Timişoara – Lugoj – Orşova; un prim oficiu telegrafic inființându-se la Timișoara. In momentul actual acest mijloc de comunicare nu mai este utilizat, ultima telegrama fiind trimisă in anul 2013, in India, fiind ultima țară care mai folosea telegraful.
Acum aproape 150 ani, in luna iulie 1868 se deșfăsoara o reprezentație in cadrul Principatelor Unite, la Iași, numită “SOARELE ELECTRICU”. Prima reprezentație avu` loc intr-o joi, pe data de 11 iulie 1868, aprinzându-se un “soare electric” în grădina casei logofătului Costache Sturza din Copou, acțiunea impresionantă având ulterior loc și in duminica zilei de 14 iulie 1868.
Prin intermediul acestui afiș impresionant, putem spune cu încredere faptul că “soarele electric” s-a aprins pentru prima data acum aproape 150 ani, la Iași. In majoritatea cărților românesti în care s-au alocat câteva pagini in vederea prezentării istoriei electricitații din România, 
aceasta porneste cu cel putin 15 ani mai târziu odata cu apariția centralelor electrice. Este adevărat că acestă reprezentație nu este decât o alimentare cu energie electrică temporară, dar considerăm, că pentru toată lumea, apariția “soarelului electric” reprezintă începutul.
Evenimentul se repetă peste aproape 5 ani, când in ziarul “Curierul de Iași” editia de vineri 26 ianuarie 1873, la rubrica “Clubul Patinoilor” li se aduce la cunoștință acestora faptul că duminica ce vine, in data de 28 ianuarie 1873, va avea loc o cursă pe ghiaţă cu iluminaţiune Brilantă şi anume unu soare electric…
Considerăm că acestea ar fi cele mai vechi dovezi ale utilizării electricitării in România, intr-un mod suprizător, public, dar mai ales înteles de toata lumea, deși temporar. Asadar orașul Iași se poate mândri cu o atestare documentară demnă de invidiat, referitoare la prima utilizare a curentului electric. Cu Timișoara ne vom întâlni peste vreo 16 ani.
1882. Prima centrala electrica a fost pusa in functiune la Bucuresti. Centrala alimenta iluminatul exterior al Teatrului National si al Gradinii Cismigiu. Centrala era amplasata pe Calea Victoriei, in centrul Bucurestiului. In acelasi an, a avut loc primul transport de electricitate intre centrala si Palatul Cotroceni. Acesta s-a realizat printr-o linie electrica aeriana lunga de 3 km cu conductori de cupru si izolatori de portelan. Toate aceste proiecte s-au realizat in chiar anul in care Thomas Alva Edison a pus in functiune, la New York, prima centrala electrica din lume. [3]
1884. Timisoara, unul din cele mai mari orase din Rominia, situat in Vestul tarii, a fost primul oras din Europa care a beneficiat de iluminat stradal electric. Centrala electrica si instalatiile au fost pornite intre 15 si 30 Noiembrie,
pentru o perioada de proba. Testele au fost realizate de experti austrieci si maghiari care au concluzionat ca instalatiile erau corespunzatoare din punct de vedere tehnic. Pusa in functiune in Noiembrie 1884, Centrala Electrica de la Timisoara a pus bazele Sistemului Electroenergetic al României. Timişoara a fost primul oraş din Europa şi al doilea din lume cu străzile iluminate electric. [6]
1895. La 18 mai 1895 s-a constituit Hermannstadter Elektrizitatswerke A. G. – Societatea Uzinei Electrice din Sibiu, a carei adunare generala constituanta a hotarat construirea uzinei electrice Sadu 1. Proiectul pentru Uzina Sadu 1 prevedea construirea uzinei propriu-zise, pe valea raului Sadu, la 18 km de Sibiu si instalatii de transport si distributie a energiei electrice. Energia electrica produsa se transporta la Sibiu si Cisnadie la tensiunea de 4500 V, prin doua linii. [6]
Sfârsitul secolului XIX. In aceasta perioada, multe orase din România au dezvoltat strategii pentru generarea si utilizarea energiei electrice. [6]
- 1890, Cluj: Societatea de Gaz planifica introducerea iluminatului stradal electric in 1901.
- 1893, Galati: Se infiinteaza Societatea de Exploatare a Electricitatii si Gazului
- 1895, Bacau: Prima folosire a energiei electrice
- 1896, Craiova: Punerea in functiune a Statiei Electrice Centrale si a ilumnatului stradal electric
- 1896, Sibiu: Centrala “Electrica” incepe productia pentru hidrocentrala “Sadu 1”
- 1898, Sinaia: Intra in functiune hidrocentrala “Sinaia 1” (4 grupuri x 250 kW). Ea se afla si in prezent in functiune.
1902. Este pusă în funcțiune centrala hidroelectrică (CHE) de la Grozăvești, pe râul Dâmbovița, după planurile inginerului Elie Radu. [6]
In anul 1907 s-a construit si pus în funcțiune in Sibiu statia de transformare de 10/4 kV, in care intra Linia Electrică Aeriana (LEA) Sadu 2 – Sibiu. In 1905 a inceput constructia si in 1907 a fost pusa in functiune Centrala de la Sadu 2, pozitionata la 5 km in amonte de Sadu 1. Se functiona la tensiunea de 11000 V, transportându-se energia electrica pâna la Sibiu, unde erau montate transformatoare de 11000/4000 V. [6]
1910. Prin efortul primarului Carol Telbisz este dată în folosință Centrala hidroelectrică din Timișoara și este în prezent una dintre cele mai vechi hidrocentrale de pe teritoriul actual al României. Ea este un monumen
t istoric aflat pe teritoriul municipiului Timișoara. Situată pe strada Frederic Chopin nr. 1, în cartierul Fabric, reprezintă unul dintre cele mai vechi și importante vestigii industriale din oraș. „Un scurt istoric arată că, la data de 3 mai 1910, în capitala Banatului se punea în funcțiune Uzina Hidroelectrică, ridicată pe cursul canalului Bega, după proiectul inginerului șef de la acea vreme al orașului, Emil Szilard. Aceasta este una dintre primele hidrocentrale construite în Europa și prima centrală hidroelectrică de tip centrală-baraj ridicată pe teritoriul actual al României”. [6]
1913. Prima cale ferată electrificată de pe teritoriul actual al României, pe ruta Arad-Ghioroc-Pâncota și Ghioroc-Radna. Între anii 1913 și 1965 a fost singura cale ferată electrificată de pe teritoriul actual al României și în același timp singura cale ferată îngustă electrificată. Locuitorii zonei Aradului cunosc și astăzi trenul electric din Podgorie sub numele de Săgeata Verde. (La mai bine de 100 ani, calea ferată de pe valea Oltului rămâne neelectrificată !). [6]
1930. București – punerea în funcțiune a primei rețele electrice de distribuție pe stâlpi de beton armat din țară. In restul țării se folosesc cu succes stâlpi de lemn încă aproape jumătate de secol.
1938. Putere instalată a României: 501 MW
Până in 1939, producerea si folosirea energiei electrice s-a extins la nivelul intregii țări. La sfârsitul anului 1939, România avea 229 de generatoare de electricitate, din care: – 113 companii private si concesiuni – 85 companii municipale – 10 autoritati comerciale publice – 14 companii cu capital mixt – 7 autoritati de stat. [3]
1939 – 1940, Snagov: are loc punerea în funcţiune a primului cablu subacvatic.
1945. Puterea instalata in centralele electrice era de numai 710MW. Exista o singura linie electrică de 110kV, cu lungimea de 127km, care lega centralele Dobresti si Grozăvești. In principalele orașe existau rețele de distribuție la diferite tensiuni (2, 3, 6 și uneori de 10kV), unele dintre ele funcționând in curent continuu sau la alte frecvențe decât cea de 50Hz. [11]
1955. La data de 13 iunie 1955 a intrat in functiune operativa Dispecerul Energetic National, care prin ordin al MEE 
fusese initial infiintat sub forma de “Serviciul Dispecer National”, in cadrul Directiei Energiei Electrice din MEE. Principala funcție a Dispecerului National era coordonarea activitatii de producere, transport si distributie a energiei electrice din Sistemul Energetic National interconectat, care cuprindea Muntenia si partea centrala si de est a Transilvaniei. Prin treapta imediat subordonata – dispecerii energotrusturilor Bucuresti, Sibiu si ai energocombinatelor Constanta, Galati, Bacau, Timisoara si IRE Oradea – se realizeaza coordonarea activitatii sistemelor din zonele respective. Principalele sarcini ale Dispecerului National erau legate de asigurarea alimentarii continue a consumatorilor, repartitia optima a sarcinii intre centralele electrice, reglarea frecventei si a tensiunii. In autoritatea sa de decizie se afla intreaga retea de 110 kV. Prima curba de sarcina a sistemului energetic national, cu varful de 325 MW si cu minimul la golul de noapte de 170 MW a avut loc tot in iunie 1955. Cresterea consumului de enerrgie electrica, datorita in principal dezvoltarii industriale, a impus realizarea de noi legaturi intre sursele si consumatorii de energie electrica sau intre sistemele zonale, atat pentru asigurarea consumatorilor din zonele deficitare ca surse, cat si pentru realizarea unei sigurante sporite in functionare. Astfel sistemul energetic national s-a dezvoltat impetuos, in anul 1960 fiind interconectate practic toate instalatiile electrice din tara. [3]
In 1958 a luat nastere Sistemul Electroenergetic National, prin interconectarea subsistemelor locale. In 1948, au fost infiintate intreprinderi regionale de electricitate, în urma nationalizarii tuturor companiilor producatoare de electricitate. La Bucuresti, fosta “Societate de Gaz si Electricitate” a devenit “Societatea de Electricitate Bucuresti”, ulterior fiind redenumita in “Întreprinderea Regionala de Electricitate Bucuresti”. La Cluj, “Societatea de Gaz si Electricitate” a devenit “Întreprinderea Regionala de Electricitate Cluj”. Întreprinderi regionale similare au fost infiintate si în alte zone ale tarii, de exemplu Brasov si Sibiu. În paralel cu reorganizarea structurilor existente, au fost create noi entitati regionale, cum ar fi “Întreprinderea de Electricitate Bacau” (1951). La Sibiu ia fiinta “Dispecerul Ardeal”, subordonat DEN. [3]
În anul 1956, prin hotărârile adoptate la Bucureşti şi Brioni s-a decis utilizarea uriaşului potenţial hidroenergetic
comun al Dunării în interesul ambelor ţări prin realizarea unei hidrocentrale în sectorul Porţile de Fier. În perioada 1956-1960, Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice (ISPH) Bucureşti şi Institutul Energoprojeckt Belgrad au elaborat un Memoriu tehnico-economic prin care au propus amenajarea şi utilizarea potenţialului hidroenergetic al sectorului comun prin două sisteme hidroenergetice şi de navigaţie amplasate în profilul Gura Văii – Sip km D 943 în prima etapă şi în profilul din zona Gura Văii – Raduievat în etapa următoare. Guvernele celor două ţări au aprobat Memoriul în anul 1960. Toate documentele privind proiectarea, execuţia, obligaţiile reciproce şi exploatarea cuprinse în Acord şi Convenţii au fost semnate la 30 noiembrie 1963 de către conducătorii celor două state. Execuţia obiectivului principal s-a făcut în perioada 1965-1971 în conformitate cu prevederile Acordului şi Convenţiilor dintre cele două părţi, de către cele două şantiere naţionale, fiecare pentru lucrările de pe teritoriul său. Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I, simbol al energeticii româneşti, rod al colaborării româno-iugoslave, a fost inaugurat la 16 mai 1972. La inaugurare au participat preşedinţii celor două state, respectiv Nicolae Ceauşescu şi Iosif Broz Tito. A fost o inaugurare organizată cu mare fast pe măsura obiectivului ridicat aici prin eforturi uriaşe. [7]. Reamintim, hidrocentrala Portile de Fier 1, atât partea românescă cât si cea sârbească au împreună, in prezent, o putere instalată de 2334 MW (1167MW fiind ai României – 6 turbine Kaplan verticale cu dublu reglaj).
1960. Punerea în funcțiune a primului hidrogenerator, din centrala ”Dimitrie Leonida” Stejaru, prima hidrocentrală de mare putere din România. Execuția acestei amenajari hidroenergetice începuse cu 10 ani in urmă.
1961-1965. Planul cincinal 1961-1965 a impus rezolvarea unei probleme legate de functionarea in bune conditii, cu siguranta crescută, a unui sistem electroenergetic a cărui configurație fusese deja incheiată mai înainte. S-au instalat grupuri unitare de puteri mari (100MW) si se introduce treapta de tensiune 220kV. In această perioada apare si prima linie electrică de 400kV, Luduș-Mukacevo-Lemeșani, prin care sistemul electroenergetic din tara noastra este interconectat cu sistemele țarilor socialiste vecine, URSS, Ungaria, Cehloslovacia. [11]
1965. Linii 400kV – 380km, 220kV – 676km, 110kV – 5265km. [11]
În anul 1965, echipele de constructori ai Întreprinderii de Construcții Hidroenergetice (ICH), viitoarea
Hidroconstrucția, au început lucrările la amenajarea râului Lotru și la realizarea celei ce va fi cea mai mare uzina hidroenergetică de pe râurile interioare ale țării. În decurs de aproape un deceniu, potențialul acestui râu a fost pus în valoare prin realizarea derivației principale formată din barajul Vidra, a unei rețele de captări și aducțiuni secundare, a 4 baraje în arc (Galbenul, Petrimanu, Jidoaia, Balindru (3 stații de pompare, etc. și în cele din urma a celor trei centrale, Ciunget (510 MW), Mălaia (18 MW), și Brădișor (115 MW). Construcția hidrocentralei Ciunget a demarat în anul 1966 și a impus realizarea unor volume mari de lucrări în condiții de izolare, altitudine și acces dintre cele mai dificile. Aceste lucrări au permis punerea în funcțiune a primului grup al centralei Ciunget în noiembrie 1972 și a ultimului grup în august 1975. Lucrările la celelalte două hidrocentrale, Mălaia și Brădișor, au demarat în toamna anului 1973, punerea în funcțiune a hidrocentralei Mălaia s-a făcut în 1978, iar a celei de la Brădișor în anul 1982. [9]
1966. Se dă in folosință barajul Vidraru.
1970. Linii 400kV – 1291km, 220kV – 1871km, 110kV – 7573 km. [11] Din 1965 până in 1970 a crescut de 4 ori numărul kilometrilor liniilor 400kV si s-a triplat cel al liniilor de 220kV !
1971-1976. Producția de energie electrică crește in ritm accelerat, ținând seama de dezvoltarea industrială a țarii. Sarcinile inginerilor si subinginerilor din ramura energetică trebuie să se axeze pe economisirea combustibilului și a energiei electrice. În acest scop se vor realiza instalatii cu randamente ridicate si se va continua optimizarea structurii și funcționarii sistemului energetic, astfel încât sa reducă pierderile în liniile si transformatoarele electrice. Se dezvoltă rețelele de transport de înaltă si foarte înaltă tensiune, se studiază posibilitatea introducerii tensiunii de 750 000V. La finalul anului 1975 aveam linii 400kV – 2700km, linii 220kV – 3130km, linii 110kV – 10900km. [11]
1972. Se pune in funcțiune Sucursala Rovineri (astazi parte din Complexul Energetic Oltenia)
1978. Se pune in funcțiune Sucursala Turceni (astazi parte din Complexul Energetic Oltenia)
Inceputul anilor 1980. Se propune un prim plan ce propune construcția unei centrale nucleare cu 5 unitați de producere a energiei electrice, fiecare având o capacitate neta de producție de aproximativ 650MW. Unitatea I a fost terminată în 1996, are o putere electrică instalată de 706 MW și produce anual circa 5 TWh. Unitatea II a fost pornită pe 6 mai 2007 , conectată la sistemul energetic național pe 7 august și funcționează la parametri normali din luna septembrie 2007. [8]
1983-1986. Construirea liniilor de 750 kV
1986. Punerea in functiune a statiei 750/400 kV Isaccea, ca statie de interconexiune a SEN cu Bulgaria si Ucraina. S-a adoptat o schema poligonala si anume un patrulater care în nodurile opuse are doua autotransformatoare. [12]
In anul 1990 a fost infiintata Regia Autonoma de Electricitate (RENEL) ca urmare a reorganizarii fostului Minister al Energiei Electrice (MEE). RENEL era o structura de stat, integrata vertical, avand ca principale activita
ti: producerea, transportul si distributia energiei electrice prin intermediul centralelor conventionale si nucleare; producerea si transportul energiei termic. Incepand din 1992, a inceput un proces de reorganizare a RENEL, prin externalizarea unor activitați-suport. [3]
1998. Prima etapa a restructurarii RENEL a inceput in iulie 1998 când, in urma unei Hotarari de Guvern, a fost infiintata Compania Nationala de Electricitate – CONEL. Compania, aflata in proprietatea statului, functiona sub autoritate Ministerului Industriei si Comertului. CONEL realiza functiile de operator de transport si de sistem, precum si de operator al pietei de energie. Ea detinea 100% din actiunile a trei filiale:
- SC TERMOELECTRICA SA pentru producerea de energie electrica si termica
- SC HIDROELECTRICA SA pentru producerea de energie electrica
- SC ELECTRICA SA pentru distributia energiei electrice la consumatori
Activitatile legate de energia nucleara au fost separate de RENEL si au fost organizate in doua structuri: Societatea Nationala “NUCLEARELECTRICA” S.A. si Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare. Prin Ordonanta de Urgenta, in Octombrie 1998, a fost infiintata Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE). [3]
2000. CONEL, a fost împărțită în societăți comerciale independente aflate integral în proprietatea statului: S.C. Termoelectrica S.A., S.C. Hidroelectrica S.A., S.C. Electrica S.A. și C.N. Transelectrica S.A. cu rol de Operator de Transport și Sistem, având ca filială cu personalitate juridică S.C. OPCOM S.A. Ca efect al acestei divizări, CONEL a fost desființată. [10]
2001: În baza HG 1342/27.12.2001, privind reorganizarea SC Electrica SA, se înfiinţează 8 Societăţi Comerciale. Electrica SA a fost împărţită în 8 filiale, după cum urmează:
1. Electrica Transilvania Nord (cu sediul la Cluj-Napoca)
2. Electrica Transilvania Sud (cu sediul la Braşov)
3. Electrica Muntenia Nord (cu sediul la Ploieşti)
4. Electrica Muntenia Sud (cu sediul în Bucureşti)
5. Electrica Banat (cu sediul la Timişoara)
6. Electrica Moldova (cu sediul la Bacău)
7. Electrica Oltenia (cu sediul la Craiova)
8. Electrica Dobrogea (cu sediul în Constanţa) [10]
2005: Filialele Electrica Banat, Electrica Moldova, Electrica Oltenia şi Electrica Dobrogea au fost privatizate în procent de 51%, Electrica SA rămânând acţionar la acestea. [10]
2007: Este necesara separarea activităţilor de furnizare şi distribuţie, această acțiune reprezintă punerea în practică a cerinţei prevăzute de Directiva Europeană nr. 54 din 26 iunie 2003 şi este reglementată de HG nr. 675 din 28 iunie 2007. [10]
Are loc reorganizarea Filialelor de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica Muntenia Nord, Transilvania Sud și Transilvania Nord constând în divizarea parţială a fostelor societăţi, în scopul separării activităţii de furnizare a energiei electrice de activitatea de distribuţie a energiei electrice. Prin Hotărârea de Guvern 657/2007, cele 3 filiale rămase integral în proprietatea Electrica SA au fost divizate pe baza activităţii de furnizare şi distribuţie, astfel luând naştere filialele:
1. Electrica Furnizare Muntenia Nord
2. Electrica Furnizare Transilvania Nord
3. Electrica Furnizare Transilvania Sud
4. Electrica Distribuţie Muntenia Nord
5. Electrica Distribuţie Transilvania Nord
6. Electrica Distribuţie Transilvania Sud
Activitați similiare de reorganizare au loc si în cadrul celorlalte companii.
2008: Filiala Electrica Muntenia Sud a fost privatizată, pachetul majoritar de acţiuni de 64,4% fiind preluat de către grupul italian ENEL. [10]
2017: Operatorii de distribuție și-au schimbat numele…
bibliografie:
[1] Sursă imagine reprezentativă articol, E.Potolea, Gh.Iacobescu, “Instalatii din centrale si retele electrice”, Editura didactică si pedagogică 1977
[2] Sursă de text si foto legate de evenimentele de la 1868 si 1873 de pe site-ul curierul-iasi.ro
[3] http://www.transelectrica.ro/
[4] Foto felinar Timisoara de pe site-ul merg.in
[5] Sursă foto – montare stalpi lemn evz.ro
[6] Sursă text – Wikipedia
[7] Sursă text – Adevarul
[8] Sursa text si foto – Wikipedia
[9] Sursa text – Wikipedia, sursă foto – hidroserv.ro
[10] Sursa text – Electrica
[11] Sursa text – Gh.Iacobescu, I.Iordanescu, “Retele electrice “, Editura didactică si pedagogică 1975
[12] Sursa text – Transelectrica
No Comments